Premiile NARPA 2012: EDITORIAL

1.

2. “FORMULA MAGICĂ” A LEGII VOTULUI PRIN CORESPONDENŢĂ
ȘI “NECUNOSCUTELE REACŢII “ALE DIASPOREI ROMÂNEȘTI

Pînă nu demult diaspora românească nu a  constituit nici o importanţă pentru guvernanţii de la București. Mai mult Bucureștiul a dezavuat de cele mai multe ori înainte de 2008 orice afiliere sau legătură cu actele de indisciplină civică sau de drept internaţional al cetăţenilor români stabiliţi în străinătate. A trebuit să apară momentul 2008, când odată cu alegerile parlamentare și prezidenţiale, partidul de guvernământ a realizat, că vocea Diasporei poate fi colacul de salvare al “Comandantului
de vas”, președintele Traian Basescu s-au al celor câţiva parlamentari “botezaţi” în ultimul moment de sfintele voturi ale “căpșunarilor spanioli” s-au al “jalnicei elite” neo-liberale transatlantice. Euforismul alegerilor din 2008 avea să fie cât de curând sugrumat de pesimismul anului 2011 când pe fondul adâncirii crizei economice mondiale guvernul a trebuit să adopte un program de austeritate menit să salveze situaţia dezastruoasă a ţării.
Cu toate acestea clasa politică românească a început încă de pe acum să-și facă calculele electorale incluzând în planurile sale cum era și firesc și electoratul românesc din diasporă. Și pentru a-și însuși de pe acum un credit electoral major Ministerul de Externe de la București prin vocea domnului ministru Teodor Baconschi nu s-a sfiit chiar să declare că domnia sa va aduce cca. un million de voturi de la românii de peste hotare. Această declaraţie a stârnit deja un lanţ de reacţii atât în rândul partidelor de opoziţie cât și în comunităţile românești din Europa, Australia sau America de Nord. Pefondul acestor telgiversări politice și în momentul în care nu există nici o lege care să îmbunătăţească sistemul electoral actual, media românească din străinătate la iniţiativa ziarului Impact (Montreal) și Radio
Metafora (Seatlle) în parteneriat cu DC NEWS, au încercat să ia pulsul electoratului românesc din diasporă propunându-și să afle care sunt părerile și opţiunile românilor
stabiliţi înafara graniţelor ţării cu privire la cea mai bună formulă de vot care să prevină fraudarea alegerilor. Videoconferinţa a reunit participanţi din mai multe ţări: Canada - Răzvan Dupleac (ZigZag Roman-Canadian), Cristian Bucur și Eduard Iancu (Impact din Montreal), Oana Perju (Radio Metafora, Ottawa), SUA - Octavian Păun (Radio Metafora), Marius Petraru (MioriţaUSA), Italia - Andi Radiu (Gazeta Românească), Spania - Felix Damian (Românul din Spania), Germania - Viorel Baetu (jurnalist independent), Grecia - Ana Ţuţuianu (Romedia), Kazahstan - Nicu Plushkis (Societatea Culturală a Românilor din Kazakhstan), R. Moldova - Anatolie Caciuc (TeleRadio Moldova), România - Daniela Soroș (Romanian Global News), Bogdan Chireac (DC News), Marius Dobrescu (TVRi).
Din discuţiile premergătoare acestei videoconferinţe am aflat că iniţiatorii acestui demers mediatic au lansat invitaţia de a participa la aceste discuţii și Ministerului de Externe de la București. Reprezentanţii Ministerului au declinat această invitaţie.
Motivul neparticipării la această dezbatere reziduă probabil în declaraţiile recente pe care ministrul de externe le-a făcut în recenta sa vizită în Canada.
(Vezi declaraţia Ministrului de Externe Teodor Baconschi; “Baconschi le-a vorbit românilor din Canada despre votul prin corespondenţă,” sursa: www.ziare.com; “De la voturi cu aromă, la petiţiile fantomă,” ziarul “Impact,” 26 Aprilie, 2011; sursa:
h t t p : / / w w w. i m p a c t o n l i n e .biz/index.php?option=com_contentamp view=article&id=1978:dela-voturi-cu-arom-la-petiiile-fantom-intalnire cu-ministrul-baconschi-audio&catid=54:quebec&Item
id=531. Spre surprinderea noastră de la această videoconferinţă au lipsit principalele publicaţii din Statele Unite, sau după cum se știe pe teritoriul
Statelor Unite își desfășoară activitatea mai multe asociaţii și publicaţii româneti cum ar fi spre exemplu cele din Chicago sau New York, (Vezi: Cel de al II-lea Forum al
Presei Române Nord Americane de la Chicago desfășurat în zilele de 18- 19 Iunie la Nile lângă Chicago; pentru mai multe informaţii accesează: http://narpa.info/; deasemeni vezi lista pentru mass media românoamericane de pe websitul Ambasadei României de la Washington la http://washington.mae.ro/node/392). Majoritatea participanţilor au agreat soluţia votului prin corespondenţă exprimându-și însă unanim reserve în privinţa siguranţei procesului de vot. Insuficienţele acestei formule de vot pot fi ușor sesizate în “Proiectul de Lege privind exercitarea prin
corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate,” (vezi în acest sens: http://votprincorespondenta. mae.ro/wp-content/uploads/2011/02/proiect-final.pdf ).
Astfel, în ART. 5 (1) este prevăzut ca: “Alegătorii români care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi doresc să voteze prin corespondenţă trebuie să adreseze în scris o cerere de înregistrare în Registrul alegătorilor români cu domiciliul sau
reşedinţa în străinătate care votează prin corespondenţă, la misiunea diplomatică sau la oficiul consular din circumscripţia consulară la care sunt arondaţi.”
ART. 5 (2) “Cererea de înregistrare în
Registrul alegătorilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate
care votează prin corespondenţă trebuie să ajungă la misiunea diplomatică sau oficiul consular până cel mai târziu cu 60 de zile înainteadatei scrutinului.” Suspiciunile și
ineficienţa acestui articol rezidă din faptul căci nici până la ora actuală Ministerul Administraţiei și Internelor nu dispune de o evidenţă clară
asupra românilor emigranţi și locul stabilirii acestora în străinătate. La fel misiunile diplomatice nu deţin o evidenţă strictă a numărului și domiciliului românilor residenţi în circumstricţiile electorale arondate acestora. În opinia noastră ar trebui ca de la data înregistrării cererii de vot în Registrul alegătorilor
români, Ministerul Administraţiei și Internelor să verifice dacă persoana respectivă nu are domiciliul și în România. În eventualitatea în care alegerile ar fi programate să se desfășoare în luna noiembrie sau decembrie atunci ar exista indubitabil posibiltatea fraudării alegerilor dată fiind cunoscută situaţia că majoritatea
românilor stabiliţi în Europa se întorc pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă în România. Totodată foarte mulţi concetăţeni de-ai noștrii stabiliţi în străinătate nu au statutul de resident permanent (cazul muncitorilor sezonieri) caz în care pot declara o adresă fictivă pentru locul de reședinţă.
ART. 6 (1) “Cererea de înregistrare în
Registrul alegătorilor români cu domiciliul
sau reşedinţa în străinătate
care votează prin corespondenţă
trebuie să conţină obligatoriu numele,
prenumele, data naşterii, locul
naşterii, codul numeric personal şi
adresa de domiciliu sau reşedinţă
din străinătate, semnătura olografă a
alegătorului, precum şi datele actului
care atestă cetăţenia română, tipul,
seria, numărul, data emiterii şi data
expirării, iar opţional numărul de
telefon şi adresa de poştă electronică
ale solicitantului.”
ART. 6 (2) “Cererea de înregistrare în
Registrul alegătorilor români cu domiciliul
sau reşedinţa în străinătate
care votează prin corespondenţă
trebuie însoţită de o copie după
documentul/documentele care atestă
cetăţenia română a solicitantului, respectiv
domiciliul sau reşedinţa acestuia
în statul respectiv.”
Articolul 6 prin prevederile sale ar îndepărta mare parte din electoratul diasporei. Neîncredera în instituţiile statului precum și nesiguranţa unui sistem de stocare și analizare a datelor personale ar face și mai greoaie convingerea electoratului despre
avantajul acestui sistem de vot. De aceea propunem ca în momentul emiterii buletinului de vot către misiunile diplomatice și odată cu înregistrarea cererilor de vot depuse de către românii arondaţi la circumscripţiile electorale respective, ambasadele și consulatele precum și Autoritatea Electorală Permanentă să facă publice
online numele, prenumele și domiciliul solicitantului alături de indexul de pe buletinul de vot în termenul prevăzut de lege. Această listă va putea fi accesată oricând putând fi verificată de către orice persoană oferind astfel avantajul verificării autentificării informaţiilor înscrise în baza de date a misiunilor diplomatice.
În cazul în care se va adopta această lege cu modificările de rigoare atunci se poate explica necesitatea temporară (numai pe timpul alegerilor) a măririi personalului de
pe lângă misiunile diplomatice din străinătate, doleanţă exprimată recent de către domnul deputat Mircea Lubanovici. Domnia sa, membru activ al PDL nu s-a sfiit chiar
să declare recent că: “Cu respect pentru toţi românii cu drept de vot, menţionez că pentru noi cei care am ales să intrăm în politică, fiecare vot este important - indiferent de unde vine - dar nu cred că dezinformările și prezentările eronate ale acţiunilor Guvernului Boc prezentate de o parte a presei din Romania vor avea același impact și asupra românilor din Diasporă,” sau că: “Ca partid, preconizez că PDL-ul va crește în sondaje foarte mult în urma aplicării modificărilor legislative adoptate și a măsurilor reale care au menirea de a reforma statul român și de a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor, bazânduse pe lucruri concrete - care vor produce schimbări benefice pentru economia românească și, implicit, pentru cetăţeanul roman (sic). Deci,
în concluzie românii din Diasporă au votat întotdeauna cu partidele de la centru-dreapta și nu cred că vor fi schimbări majore nici la alegerile parlamentare din 2012!”(vezi integral declaraţia domnului deputat M. Lubanovici în ziarul “Impact”
din 11 Februarie, 2011, “Impact Romanesc din Montreal de vorba cu deputatul Mircea Liubanovici,” http://www.rgnpress.ro/categorii/analize-interviuri/499-impact-romanesc-
din-montreal-de-vorba-cudeputatul-mircea-liubanovici.html).
Neavând nici un fel de afilieri politice și fiind singurul ziar independent din Statele Unite, publicaţia “MioriţaUSA” dorește să-i amintească domnului deputat că tocmai aceste măsuri economice draconice și nepopulare au declanșat reacţii și schimbări politice esenţiale pe eșechierul politicii europene postbelice
iar ca un simplu argument ar fi bine ca domnia sa, să urmărească evoluţia politcii americane din ultimii doi ani. Mai mult, pentru a face un servicu partidului (PDL) al cărui membru este, ar fi nimerit ca domnul deputat să nu mai facă declaraţii pompoase în privinţa numărului de voturi pe care PDL l-ar obţine in diasporă și să nu mai propună legi ameţitoare așa cum a făcut-o în Ședinţa Camerei Deputaţilor din 17 Mai, 2011 cu privire la înfiinţarea sau suplinirea personalului de pe lângă misiunile diplomatice ale României din Statele Unite, Canada sau Australia.
În concluzie ar trebui ca Ministerul de Externe să analizeze serios legea votului prin corespondenţă, ţinând cont și de prevederile raportului adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice de la Veneţia din 16 iunie 2011(vezi: Raportul Comisiei de la Venetţa privitor la votul în străinătate: http://www.venice.coe.int/docs/2011/CDLAD%282011%29022-e.pdf; Report On Out-of-Country Voting) precum și de de situaţia excepţională a celor peste 500.000 de cetăţeni români din Republica Moldova.

3. Din culisele vizitei lui Victor Ponta în SUA

Liderul USL a fost la Washington pentru a primi mesaje politice, iar la Chicago pentru a încheia o alianţă electorală politico-religioasă

În perioada 13 -19 februarie 2012, liderul opoziţiei din România,  domnul Victor Ponta, a efectuat o vizită misterioasă în SUA. În calitate de preşedinte al Partidului Social Democrat (PSD) şi co-Preşedinte al Uniunii Social Liberale (USL), domnul Victor Ponta este candidatul opoziţiei la funcţia de prim ministru pentru alegerile din noiembrie 2012. Atitudinea şi declaraţiile lui Victor Ponta au fost total diferite faţă de apariţiile sale anterioare din mass media românească, motiv pentru care Evenimentul Zilei l-a catalogat „Noul Victor Ponta Made in SUA”. Motivele schimbării radicale de atitudine şi discurs ale liderului PSD s-au datorat mesajelor pe care le-a primit de la politicienii din Washington. În SUA există un protocol al vizitelor de lucru, care se respectă cu stricteţe. Liderii opoziţiei nu sunt primiţi la nivelele cele mai înalte şi nu se bucură de acelaşi tratament ca şi politicienii aflaţi la putere.

Motivul „inflaţiei” de politicieni români care vizitează Washington-ul şi secretomania lor se datorează protestelor stradale prelungite, care periclitează interesele militare americane în România. Liderul PSD, Victor Ponta, a petrecut patru zile la Washington D.C. împreună cu responsabilii USL pentru politică Externă, Titus Corlăţean şi apărare, Corneliu Dobriţoiu, timp în care s-a întâlnit cu reprezentanţi din eşalonul doi al Departamentului de Stat; cu membri ai Comisiei pentru Politică Externă Est Europeană din Congresul American şi cu reprezentanţi ai FMI. Întâlnirile au fost stabilite cu ajutorul Ambasadorului SUA la Bucureşti, domnul Mark Gitenstein şi al Ambasadei României la Washington. Victor Ponta nu a avut întalniri publice cu jurnaliştii româno-americani de pe Coasta de Est sau cu liderii comunităţii româneşti din capitala SUA. Motivele sunt explicate pe larg în partea a doua a acestui material (Alianţa Politică & Religie de la Chicago).

Jurnaliştii români din SUA au aflat despre vizita lui Victor Ponta la Washington în data de 16 februarie, de la colegii din România. Vizita a fost confirmată de Ambasada României la Washington în data de 17 februarie, ca răspuns la scrisorile adresate de jurnalişti, prin care se solicitau detalii despre scopul, durata şi agenda vizitei lui Victor Ponta. Presa a fost înştiinţată că detaliile vor fi date publicităţii printr-un comunicat, în data de 20 februarie 2012.Lipsa de transparenţă şi secretomania care au însoţit vizita lui Victor Ponta la Washington fac parte dintr-un tipar mai vechi.

Preşedintele Traian Basescu a fost la Washington într-o vizită oficială în data de 13 septembrie 2011, iar presa româno-americană a fost anunţată prin e-mail cu 4 ore înaintea întâlnirii preşedintelui cu cetăţenii de la Ambasada României din D.C. Invitaţiile conţineau o confirmare de participare (RSVP), care trebuia trimisă organizatorilor cu o zi înainte de primirea invitaţiei, respectiv în data de 12 septembrie 2011. Într-un mod absolut bizar, singurul jurnalist român din SUA care a reuşit performanţa de a trimite RSVP înainte să primească invitaţia şi a ajuns la întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu de la Washington, a fost Steven Bonică, editorul ziarului Romanian Tribune din Chicago.

Aşadar, în data de 17 februarie 2012, când Ambasada României a confirmat vizita domnului Victor Ponta la Washington pentru jurnaliştii români de pe Coasta de Est, liderul opoziţiei părăsise capitala SUA şi se afla la Chicago.

I. De ce a evitat Victor Ponta să dea declaraţii de presă la Washington?

Pentru că liderul PSD a venit în SUA ca să primească mesaje de la oficialii americani, nu ca să transmită mesaje. Mesajele pe care le-a primit i-au schimbat propria percepţie asupra parteneriatului Româno-American şi asupra cetăţenilor români din SUA. Liderii de la Washington i-au transmis lui Victor Ponta că prin venirea la putere a PSD/USL nu vor fi anulate legile şi proiectele începute de PDL, ci dimpotrivă, indiferent cine va câştiga alegerile din 2012, România va fi obligată să-şi respecte angajamentele internaţionale, parteneriatul cu NATO şi SUA. Victor Ponta a înţeles mesajul, motiv pentru care a declarat ulterior la Chicago:“venirea USL la putere nu va conduce la mutaţii semnificative în relaţiile externe, pentru că în opoziţie sunt oameni responsabili.”

Vizita lui Victor Ponta în SUA a urmat-o pe cea a senatorului Mircea Geoana, care s-a aflat la Washington şi New York în perioada 1-4 februarie pentru a relua“ ideea organizării la București, cu sprijinul NATO și al Departamentul de Stat al SUA, a unei conferințe pe teme de securitate, înaintea Summitului NATO de la Chicago din 2012”. Fostul şef al Senatului, cunoscut în SUA datorită funcţiilor de Ambasador al României în SUA şi ministru de externe, a militat pentru “includerea României în conceptul 3D, Diplomacy, Development, Defense, pentru țările Africii de Nord și Orientului Mijlociu Extins.”

Scopul vizitei lui Victor Ponta în SUA este legat de vizita predecesorului său, domnul Mircea Geoană, deşi cei doi nu mai sunt colegi de partid, iar declaraţiile lor politice îi situează pe poziţii diferite. Prestaţia senatorului Mircea Geoana în SUA a fost net superioară faţă de cea a domnului Victor Ponta. Ambii s-au remarcat printr-o companie bizară în SUA. Victor Ponta a fost însoţit la Chicago de pastorul baptist Doru Popa, fost primar PSD al Aradului. Mircea Geoană a fost însoţit de controversatul om de afaceri şi traseist politic, Viorel Duca (actualmente PNL) şi de deputatul Viorel Arion (PDL).
Viorel Duca deţine cinci case de bătrâni în California (în stil “mătuşa Tamara”); un ranch în Nevada şi o casă de vacanţă în Austria. În perioada 2000 -2003, Viorel Duca a înfiinţat American Liberty University, o universitate privată neacreditată, care a funcţionat într-un garaj din Sacramento. Ulterior, universitatea şi-a schimbat numele în Lexford University şi a continuat să funcţioneze fără avize şi acreditări. Adevărata Liberty University (LU) se află în Lynchburg, VA şi este cea mai mare universitate creştină privată din lume. LU a fost înfiinţată şi acreditată în anul 1971, de către Dr. Jerry Falwell, Sr. Între American Liberty/Lexford University, fondată de Viorel Duca în California şi universitatea Liberty (LU) din Lynchburg Virginia, orice asemănare este pur întâmplătoare.
În data de 14 noiembrie 2008, ziarul neo-protestantului Steven Bonică, Romanian Times, a publicat o reclamă electrorală pentru Viorel Duca. Deşi la acel moment buletinele de vot nu erau tipărite, autorul reclamei electorale, Dr. Peter Chiş, indica locul unde alegătorii trebuie să pună ştampila pentru a-l vota pe Viorel Duca: “locul pe buletinul de vot il veti gasi foarte simplu:a doua pozitie cu numele acestuia: VIOREL DUCA.” Deci, misterul vizitei lui Victor Ponta în SUA are rădăcini adânci.
Preşedintele Traian Băsescu, ex-premierul Emil Boc şi ex-ministrul de externe Teodor Baconschi, s-au deplasat la Washington în data de 13 septembrie 2011 pentru a semna documentele de instalare a scutului american anti-rachetă în România. Patru luni mai târziu, ca urmare a protestelor stradale din România, Emil Boc şi Teodor Baconschi au fost eliminaţi, iar mandatul preşedintelui Băsescu se va încheia în 2012. După 1989 România a reuşit performanţa de a avea 10 miniştrii de externe, mai mulţi decât Rusia în ultimii 100 de ani! Cu o asmenea fluctuaţie la MAE, guvern şi MApN, SUA nu poate stabili o strategie de lungă durată cu România, pentru că la fiecare întâlnire oficială se prezintă o altă persoană în postura de ministru de externe (şi/sau apărare). Cu cine să negocieze şi să semneze SUA tratate pe termen mediu şi lung?

Cum văd americanii protestele stradale din România?

Două articole, publicate de New York Times şi, respectiv CNN, arată că protestele stradale din România se datorează măsurilor de austeritate dure, dar absolut necesare, luate de guvernul Boc în ultimii doi ani; mişcările stradale continuă inutil, deoarece protestatarii nu oferă alternative pentru ţară; rating-ul este afectat; economia pierde; creditele se scumpesc; politicienii sunt depăşiţi de evenimente şi găsesc cu greu soluţii pentru sinistraţii din partea de est a ţării, afectaţi de iarna foarte aspră. Presa americană subliniază un aspect pozitiv: s-au facut paşi importanţi pe calea democraţiei, deoarece protestatarii nu mai sunt împuşcaţi pe stradă! În faţa Casei Albe din Washington DC zilnic vedem câteva zeci de protestatari pentru diverse cauze. Sunt paşnici, vociferează, depun petiţii la Congres, instituţia prezidenţiala, agenţii guvernamentale, fac lobby organizat contra unor propuneri legislative. Administraţia şi preşedenţia îşi văd de treburile lor, nu cade guvernul, nu se organizează alegeri anticipate.

În România şi în SUA anul 2012 este an electoral. În SUA, indiferent cine va câştiga alegerile, proiectele începute, interne şi internaţionale, vor continua. În România cine garantează că se va întâmpla la fel? Începând din 1989 fiecare partid care a venit la putere a dat vina pe „greaua moştenire a guvernării anterioare” şi şi-a început activitatea prin anularea legilor date de predecesori. Schimbarea polilor politici conduce la o schimbare cu 180 de grade a direcţiei în care se îndreaptă România. Lipsa de coerenţă din politica externă a ţării noastre determină oficialităţile americane să invite la discuţii toţi liderii politici importanţi din România, pentru a se asigura că ţara îşi va respecta angajamentele internaţionale după alegerile din 2012, iar scutul anti-racheta va fi funcţional la termenele stabilite, indiferent cine va conduce România. Cu UDMR lucrurile sunt clare; indiferent cine va câştiga alegerile ei vor fi la putere, aliaţii partidului care va forma guvernul; deci sunt şanse mici să vedem lideri UDMR invitaţi la Washington.

Interesele militare americane în România

U.S. Budget Document 2012 descrie pe larg planurile de apărare antirachetă ale Statelor Unite în Europa, un proiect cu implicaţii şi sume greu de imaginat. US Missile Defense Agency (MDA) a stabilit bugetul pentru aşa-numitul European Phased Adaptive Approach Missile Defense System, care se regăseşte într-un document al agenţiei din data de 13 februarie 2012. Planul include introducerea scutului anti-rachetă format din baterii terestre (versiuni ale sistemului naval de bază Aegis) atât în ​​Polonia cât şi în România. Scutul din România va fi completat de prezenţa permanentă a unui distrugător Aegis al Marinei americane în Marea Neagră. Scutul din România va fi operaţional în 2015, iar cel din Polonia în 2018. Ambele sunt programate pentru a fi modernizate în 2020 cu rachete mai avansate.

Faza I a sistemului, care urmează să fie finalizată în acest an, prevede implementarea unui distrugător Aegis în Europa, precum şi activarea unui centru de comandă şi control la Ramstein, Germania şi un sistem de supraveghere radar în Turcia, care este deja operaţional. MDA descrie, de asemenea, costurile de implementare ale sistemului de apărare de mare Altitudine (THAAD), un sistem aerian care poate fi utilizat oriunde şi care operează cu radare de tipul celui instalat deja în Turcia. În acest context, Ray Mabus, secretarul US Navy a anunţat, în data de 16 februarie 2012 numele celor patru distrugatoare americane care vor pleca în misiune permanentă la baza Rota din Spania. Misiunea lor principală va fi să completeze sistemul de apărare antirachetă din Europa. Primele două nave vor ajunge la post în 2014, iar următoarele două în 2015. Secretarul Apărării, Leon Panetta a anunţat pentru prima dată prezenţa celor patru nave în Europa în octombrie anul trecut şi a precizat la momentul respectiv că ele vor fi disponibile, de asemenea, pentru a sprijini US Central Command şi US Africom, dacă va fi necesar.

Deşi, din punct de vedere tehnic, nu este parte a sistemului NATO, MDA a anunţat, de asemenea, o cooperare strânsă cu Israelul, care include testarea scutului din România prin interceptarea rachetelor cu rază scurtă de acţiune din sistemul de apărare David Sling. De asemenea, MDA va participa la punerea în funcţiune a unui radar anti-rachetă în Israel, în anul 2013. Documentul menţionează, de asemenea, acordul încheiat cu Emiratele Arabe Unite în decembrie anul trecut, pentru vânzarea a două baterii THAAD în această ţară. Toate aceste proiecte pe termen scurt vizează Iranul, sistemul de aparare NATO în special, dar ar putea constitui pe termen lung cheia unei confruntări termonucleare cu Rusia şi China, care se află în intenţiile Imperiului Britanic.

Acest tip de informaţii, pe care Victor Ponta le-a primit la Washington, i-au dat imaginea exactă a responsabilităţilor pe care le va avea dacă va câştiga fotoliul de premier şi l-au determinat să-şi schimbe discursul şi atitudinea.
Interesele militare americane în lume
Proiectele militare în care este implicată România fac parte din aripa vestică a unui sistem militar mondial, care vizează Orientul Mijlociu, China şi Rusia. Aripa estică a proiectului se numeşte “Asia pivot” şi are sediul central la baza militară Guam. Asia pivot vizează China şi partea de est a Rusiei. Un nou raport al Serviciului de Cercetare al Congresului a fost dat publicităţii în data de 17 februarie. Raportul vizează acumularea enormă de forţe militare americane în vestul Oceanului Pacific. Raportul se referă la staţionarea forţelor americane în Guam, care a început înainte de atacurile de la 11 septembrie 2001 şi a crescut an de an. Deşi purtătorii de cuvânt ai armatei au negat mereu pregătirile de război cu China sau Rusia, datele recente confirmă că lanţul se strânge tot mai mult. Primele rachete au ajuns în Guam în anul 2000 şi au fost urmate imediat de cantităţi mari de muniţie teleghidată. Le-au urmat trei submarine nucleare de atac, primul în 2002, ultimul în 2007; 60% dintre forţele submarine ale US Navy sunt în Oceanul Pacific. Guam este, de asemenea, şi o bază militară pentru rachete aero purtate de tip Ohio. Fiecare submarin din Guam poate transporta 154 de rachete Tomahawk, dar şi impresionante detaşamente de militari din Forţele Speciale. În anul 2008, SUA a anunţat modernizarea bazei militare din Guam pentru a permite primirea a trei portavioane şi condiţii pentru ca ele să poată staţiona până la trei săptămâni.

În anul 2002, baza militară a fost îmbunatăţită cu cargouri C-17 şi cisterne petroliere KC – 135. În Guam s-au creat condiţii optime pentru primirea bombardierelor B–2 şi B-52 în anul 2004. Avioanele de luptă F -15, F-16 şi F-22 şi-au început exerciţiile în perioada 2005 - 2007. În 2009 au fost adăugate acestui sistem trei drone Global Hawk. Marina americană are 50 de nave desfăşurate în Pacificul de Vest, circa 50% din numărul total de nave US desfăşurate în lume. Air Force are avioane de luptă, portavioane şi un centru de comandă pentru trei scuturi „Vaillant Shild” în Guam.

Săptămâna trecută, secretatul Marinei, Ray Mubus, a declarat intr-un interviu că patru dintre navele noi de luptă Littoral (LCS) vor fi aduse la baza din Singapore, începând cu 2016, după ce oficialităţile din Singapore vor semna acordul de staţionare. Aceste nave sunt proiectate să funcţioneze în apele puţin adânci şi în apropierea ţărmului, deci în Marea Chinei de Sud. În plus, s-au reluat discuţiile cu guvernul Filipinez pentru mutarea unei părţi dintre puşcaşii marini staţionaţi acum la baza Okinawa din Japonia, în insulele Palawan, fapt confirmat de secretarul apărării, Leon Panetta.

Privind din această perspectivă, declaraţiile lui Victor Ponta de la Chicago au alt sens: “Eu nu cred într-o opoziție care vine sa distruga tot ceea ce au făcut cei dinainte, ei au putut face atât , noi vom face si mai mult, putem sa învățăm deci din greselile lor. Asta este in ceea ce eu cred. Soluția este ca cei de la putere sa facă ce pot ei mai bine, iar oameni prin vot sa decidă dacă ii păstrează la putere, sau votează cu cei din opoziție sa vina in locul lor." În concluzie, indiferent cine va câştiga alegerile din România, proiectele militare SUA din România, Europa şi din lume, vor continua. Rămâne de văzut dacă politicienii români vor fi capabili să obţină avantaje pentru cetaţenii români din SUA sau pentru cei din ţară din acest parteneriat strategic.

II. Alianţa politico – religioasă de la Chicago

În anii electorali liderii spirituali ai bisericilor româneşti din SUA au un rol decisiv pentru desemnarea învingătorilor în alegeri. Majoritatea secţiilor de votare din SUA sunt amplasate în biserici. Bisericile sunt locurile în care se poate face cel mai uşor campanie electorală, iar în jurul liderilor spirituali se strâng un numar însemnat de români. Bisericile româneşti din SUA cu cel mai mare număr de enoriaşi aparţin cultelor neo-protestante. Liderii spirituali deţin registre cu enoriaşii, baze de date cu informaţii diverse: adrese, numere de telefon, acte de identitate şi de stare civila, profesie, loc de muncă ş.a.m.d. Credincioşii neo-protestanţi au tendinţa de a urma cu sfinţenie sfaturile liderilor lor spirituali, inclusiv pe cele electorale. Cu o asemenea bază de date şi influenţă, orice lider spiritual poate deveni o ţintă pentru politiceni, iar biserica un centru de influenţă politic. Au existat numeroase cazuri de colaborare a liderilor spirituali cu securitatea. În anul 2004, de pildă, ex-preşedintele Ion Iliescu (PSD) a acordat distincţia Meritul Cultural în grad de cavaler pastorului Nicky Pop, de la cea mai mare biserică neo-protestantă din Oregon. Emigrant în SUA în 1978, pastorul Nicky Pop a obtinut rezidenţa în SUA ca refugiat, pe motive de discriminare religioasă în România, iar ulterior s-a dovedit că a fost informator al securităţii. O parte din dosarul lui a fost făcut public în cartea “Răscumpărarea Memoriei”, iar ulterior, el şi-a recunoscut public vinovăţia.

În acest context, faptul că Victor Ponta a fost la Chicago împreună cu pastorul baptist Doru Popa, fost primar PSD al municipiului Arad, reprezintă o asociere bizară doar pentru românii din ţară; pentru cei din SUA este doar o manevră uzuală de campanie electorală. Pastorul Doru Popa fusese invitat la înmormântarea unui tânăr baptist de origine româna din Chicago, decedat la frageda vârstă de 32 de ani. Însoţindu-l pe Doru Popa la Chicago, Victor Ponta a profitat de ocazia de a-şi face intrarea într-un grup influenţabil, grupul neo-protestanţilor din Chicago. Alianţa între politică şi religie este utilizată în SUA la fel ca şi acţiunea berea & micul sau zaharul & uleiul cu care se câştigă voturile alegătorilor din România.
Majoritatea protestanţilor de origine română din SUA sunt grupaţi în statele Oregon, Washington, California şi Arizona. Ocupaţia lor predilectă este assisted live care, adică patron de azil de bătrâni, sau angajat la un asemenea azil (caregiver). În acest moment, Colegiul 3 Diaspora (SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă) îl are ca reprezentat în Parlamentul României de domnul Mircea Lubanovici (PDL), un prosper om de afaceri din Oregon, care este printre altele şi patronul unei case de bătrâni din Portland.
Pentru alegerile din 2012 există deja un aspirant neo-protestant, susţinut de Partidul Poporului/Dan Diaconescu, pastorul Doru Levi Ilioi din Phoenix, Arizona. Biserica Elim de la care provine Doru Ilioi are cca. 800 de enoriaşi. Cea mai mare biserica neo-protestanta din diaspora are 2000 de enoriasi si 3300 de locuri, se numeste Happy Valley şi este tot în Arizona. Pentru comparaţie, cele două biserici ortodoxe din Washington D.C. au împreună circa 200 de enoriaşi. Având în vedere că domnul Mircea Lubanovici a avut nevoie de cca. 1.300 de voturi din SUA pentru a câştiga alegerile, deducem că Doru Ilioi are şanse reale dacă va fi susţinut familia sa şi de câţiva lideri spirituali neo-protestanţi din Arizona sau din SUA. Precedentele şi influenţa grupurilor neo-protestante, ne determină să presupunem că prezenţa domnului Victor Ponta la Chicago nu este întâmplătoare. Probabil că va urma nominalizarea unui candidat politico-religios de la Chicago pentru a reprezenta PSD la alegerile pentru Colegiul 3 Diaspora din 2012.

Câţi alegători români sunt în SUA?

Potrivit US Census Bureau, în SUA trăiesc 447.293 cetăţeni care se declară de origine română; 355.175 cu vârsta peste18 ani; 50,6% au studii superioare (minim BS degree); 290.375 sunt cetăţeni americani nativi; 99.898 sunt cetăţeni naturalizaţi, iar 156.918 sunt rezidenţi temporari sau permanenţi născuţi în România. Dacă nu au renunţat voluntar la cetaţenia româna, toti cei născuţi în afara SUA şi naturalizaţi, au dublă cetăţenie, deci au drept de vot. Acestora li se adaugă un număr similar (sau chiar mai mare) de români cu drept de vot din Canada, adică o jumatate de milion de voturi. De asemenea, o parte dintre cei născuţi în SUA şi Canada au depus cereri de obţinere a cetăţeniei române.

Sursele americane arată că 80% dintre cetăţenii de origine româna din statul California sunt credincioşi neo-protestanţi, iar ocupaţia lor de bază este assisted live care business. Pe Coasta de Est a SUA, în Texas şi în Sillicon Valley situaţia este diferită. Comunităţile sunt mult mai mici, iar bisericile româneşti aproape inexistente. Majoritatea românilor din aceste zone sunt credincioşi ortodocşi sau catolici; 80% au studii superioare (minim BS degree); profesiile lor predilecte sunt în ramurile STEM (ştiinţe, tehnologie, economie, matematică), inginerie, sănătate şi educaţie. O mare parte dintre specialiştii români din aceste zone lucrează, direct sau indirect, pentru agenţii şi contractori guvernamentali; cercetare; proiecte NASA, NATO, Space & Defense.

În statul Illinois locuiesc 33.444 cetăţeni de origine română; 27.065 sunt majori, au vârsta peste 18 ani; 40,6% au studii superioare. 15.497 dintre cetăţenii de origine română din Illinois sunt născuţi în România; 17.947 sunt nativi americani, iar 9.648 naturalizaţi. În statul vecin, Michigan, locuiesc 30.930 de cetăţeni de origine română, dintre care 24.514 sunt majori; 33,9% dintre aceştia au studii superioare; 20.176 sunt născuţi în SUA; 7.157 naturalizaţi, iar 10.754 sunt născuţi în România şi au o singură cetăţenie, cetăţenia română.

Deci, motivul pentru care domnul Victor Ponta a rupt tăcerea la Chicago a fost numărul mare de alegători din zona Marilor Lacuri, cu profilul potrivit şi potenţial de a îmbraţişa doctrina PSD. Postul de televiziune RTN Chicago este o televiziune creştină şi are o acoperire destul de mare, fiind recepţionat în SUA şi Canada, în oraşe precum Chicago (IL); Detroit (MI); Windsor şi Toronto din Canada. Aşadar, Victor Ponta s-a adresat românilor din zona Marilor Lacuri deoarece este o zonă cu şanse maxime de impact. În data de 18 februarie 2012, el a acordat două interviuri, primul pentru Romanian Television Network (RTN), iar al doilea pentru North American Romanian Press Association (NARPA).

Declaraţiile evazive ale domnului Ponta la Chicago nu au elucidat misterele vizitei sale la Washington, dar mesajul său bizar şi pacifist a atras atenţia unui număr mare de alegători. Liderul social-democrat s-a declarat surprins că americanii sunt informaţi despre protestele din România, iar romanii din America sunt la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară: "Am vazut ca oamenii sunt informati, citesc presa, sunt informati despre ce se intampla in Romania, de la probleme politice la inclusiv faptul ca a fost o iarna foarte grea”. Declaraţiile lui Victor Ponta referitoare la românii din SUA, contrazic toate discursurile sale anterioare, conform cărora se opune vehement votului prin corespondenţă; consideră că românii din diaspora nu ar trebui să aibă drept de vot şi nu ar trebui să fie consideraţi cetăţeni români cu drepturi depline.

4. Diaspora și ciuma portocalie

 GDC
Cunoscutul Departament pentru Românii de Pretutindeni a organizat în perioada 10 – 11 martie 2012, la Madrid, cu sprijinul reprezentanților PDL, Conferinţa „Şanse egale într-o Europă Unită", un eveniment la care au fost invitați doar parte din reprezentanți ai mediului asociativ românesc şi ai mass-media din Spania, iar principalele teme ale acestei conferințe s-a dorit a fi: identitatea lingvistică, culturală şi spirituală în context european, principiile de funcţionare a sistemului de asigurări sociale şi pensii pentru persoanele care îşi desfăşoară activitatea în afara ţării, politicile europene pentru protecţia cetăţenilor europeni cât și exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în Spania. Cuvinte mari, însă pentru majoritatea dintre participanți nu a fost greu de realizat că de fapt sub masca unui eveniment cu un astfel de titlu: „Şanse egale într-o Europă Unită" s-a ascuns o campanie electorală a celor aflați la putere care încercă pe toate căile să convingă încă o dată și încă o dată românii din diaspora că ei sunt cei mai buni și mai corecți și că trebuie să rămână în fruntea României încă mulți ani de acum încolo. Oare?! Cei implicați în organizarea acestui eveniment au uitat însă că, dacă majoritatea românilor de acasă au fost cumpărați cu o găleată, o mătură, un kilogram de ulei sau de zahăr, pe cei din diaspora nu-i poate cumpăra cu o umbrelă portocalie sau cu povești, evenimente și proiecte nerealizabile.
Și uitarea e o calitate
Începând cu anul 1990, românii care și-au dorit un viitor mai bun, mai curat, o viață normală și o țară civilizată pentru copiii lor, au plecat în lumea largă. Și astfel, timp de peste 22 de ani, românii înarmați cu mult optimism și cu dorința de-a începe o nouă viață de la zero, s-au stabilit în țări civilizate și normale care le-au oferit o a doua șansă a vieții lor, o țară unde oamenii sunt respectați și apreciați la adevărata lor valoare, unde copiii pot fi educați și crescuți în siguranță, în pace și liniște. Majoritatea au făcut sacrificii enorme în toți acești ani, pentru a putea asigura familiilor lor un strop de mai bine. Unii nu și-au văzut părinții și rudele rămase acasă de multă vreme, alții au rămas doar cu amintiri despre locurile natale și cu o mână de pământ de pe mormintele părinților (părinți care s-au pierdut în timp de dor și jale) pe care-l păstrează cu sfințenie lângă icoane. Pe scurt, viața imigranților români este una dulce-amară indiferent în ce colț de lume se află. Muncesc mult și greu, unii îndură chiar și umilința numai să-și vadă familia în siguranță iar copiii în medii de educație civilizate. Fiecare și-a construit cu multă trudă și sacrificii un habitat al său acolo unde s-a stabilit. S-a încadrat cu succes în țara care l-a adoptat și e hotărât să respecte legile și să-și atingă visul prin muncă cinstită și corectă, vis pentru care a plecat din țara natală. Nu este interesat de politica cameleonică din România și nu dorește decât să fie lăsat în pace, fără să fie implicat în prostituția partidelor politice, în lupta acestora pentru putere. Incidentul rușinos care s-a petrecut la Madrid pe data de 10 martie 2012 cu ocazia evenimentului mai sus amintit, între reprezentanții PDL și reprezentantul opoziției, demonstrează încă o dată faptul că nimic nu s-a schimbat în România. Nu e suficientă polemica zilnică de acasă că, reprezentanți ai celor care conduc destinele țării își permit să vină și în străinătate la evenimente dedicate diasporei și nu politicii și să se facă de râs – să ne facă de râs, în fața celor care ne-au primit cu brațele deschise, în fața celor care ne-au oferit credibilitate și posibilitatea de-a dovedi că merităm respectul lor. Domnilor, nu suntem proprietatea voastră, suntem oameni liberi într-o țară care nu vă aparține și unde nu aveți niciun drept, deci, spălați-vă rufele murdare ale politicii pe care o conduceți, acasă, în România!
Nu avem obligații față de voi
Nu vă amintiți de noi decât în anii electorali când aveți nevoie de votul nostru sau ca să vă facem propagandă. Nimic concret și benefic nu ne-ați oferit în ultimii opt ani. Doar minciuni, promisiuni deșarte și scandaluri politice. Ați incurajat escrocii și mincinoșii și aici în loc să-i luați acasă și să-i educați. N-ați mișcat un deget când spaniolii, sătui de noi, ne-au tăiat dreptul la muncă iar bulgarii au rămas pe poziție. Ați dat undă verde fondurilor și ajutoarelor financiare doar celor care v-au pupat poalele fie că erau români sau din alte țări foste comuniste. Ați alocat bani unor organizații pentru ziua mărțișorului în noiembrie..., iar problemele acute ale serviciilor consulare nici până astăzi nu le-ați rezolvat. Și atunci? Pentru ce ne deranjați cu prezența voastră când am putea foarte bine să ne petrecem timpul alături de familiile noastre sau vizitând țara care ne-a adoptat și care ne-a oferit ceea ce voi nu ați fost în stare în toți acești ani în care v-am dat votul nostru de încredere de care v-ați bătut joc, călcându-ne în picioare demnitatea și onoarea? Cum vă permiteți să veniți nechemați la evenimente la care politica nu-și are locul și să faceți circ fără bani, luându-vă la harță în fața unor oameni care în 20 de ani și-au primenit țara și și-au schimbat mentalitățile în mod benefic, oferindu-ne și nouă lecții de democrație, educație, comportment civilizat și limite de bun simț?! Le ordonați slugilor care vă reprezintă să ne verifice, să ne urmărească și să ne asculte convorbirile telefonice. Cereți cu nerușinare celor pe care i-ați transformat în sifonari să ne fie trenă peste tot... Cine vă permite așa ceva și în virtutea cărei legi? Cine vă credeți? Ne-ați umilit bunicii și părinții, iar pe cei aflați în viață i-ați lăsat să-i îngroape nămeții până la cer a iernii care încă nu a trecut, fără să vă intereseze că sunt la un pas de pierzanie. Și acum veniți să ne tulburați liniștea și pacea pe care ne-am câștigat-o cu multă muncă și corectitutine, fără să fim nevoiți să ne prostituăm, fără să facem plecăciuni în fața voastră și să ne umilim. Noi trăim simplu, în case cu chirie, nu ca voi în palate de milioane de euro. Ne îmbrăcăm modest, nu cu haine de firmă scumpe cumpărate din banii furați de la gura amărâților aflați în pragul sărăciei. Ne-am educat copiii la cele mai bune școli și i-am îndrumat pe un drum drept și cinstit fără să vă cerem ajutorul. Și atunci, de ce vă permiteți să ne răpiți din timpul nostru prețios pentru treburile voastre politice murdare? Cu ce drepturi? Cine vi le dă? Întoarceți-vă în România pe care ați sărăcit-o și ați transformat-o într-o epavă... Luați-vă la bătaie și faceți circ fără bani cât vă poftește inima, dar nu veniți la noi să ne faceți de rușine ca nație, nu veniți să dărâmați ce fiecare dintre noi a reușit să construiască cu propriile puteri în domeniul său. Nu ne umbriți viața simplă și curată pe care o trăim prin muncă cinstită! Nimeni și nimic nu vă dă dreptul să ne atingeți nici măcar cu o floare! Luați-vă slugile și sifonarii cu voi și uitați să vă mai întoarceți vreodată. Rămâneți în mocirla comunistă în care vă afundați de peste 20 de ani și din care nu veți reuși să scăpați oricât de mult încercați să vă pudrați fețele și să vă lustruiți caracterul. Să ne căutați atunci când veți fi în stare să ne sprijiniți și să ne reprezentați cu adevărat interesele. Necondiționat, fără falsitate, fără ipocrizie! Nu vă erijați în reprezentanții noștri pentru că nu sunteți și nici nu veți fi vreodată. Nu ne meritați încrederea! Nu și de data asta!

5. FRUMUSEȚEA CEA DE PE URMĂ

GDC 

Românie, Românie ce frumoasă mi-ești tu mie! Da, din ce în ce mai frumoasă, ca o junglă umană ajunsă la un paroxism social incredibil. O junglă a nesimțirii fără margini, a ignoranței absolute, a prostiei inimaginabile, a jafului neîntrerupt, a jecmănirii fără milă și frică de Dumnezeu... O junglă a sălbăticiei – impropriu definită a fi întru totul civilizată și normală - peste care tronează o ingrată clasă politică, ajunsă la culmea vegetației purulente, care sufocă încetul cu încetul sufletul românilor. Orice este posibil într-o junglă, așa că nu ne mai mirăm când auzim strigătele circarilor politici, de pe malurile Dâmboviței, de care râd cancelariile europene, sau vedem acrobația sinucigașă din Cotroceni, pe sârma diplomației internaționale care se subțiază simțitor și extrem de periculos când ajunge deasupra Bucureștiului. În jungla carpato-danubiano-pontică se practică greva foamei, unii se aruncă, fără liane de la balcoane, peste scaunele politicienilor corupți cărora nu le pasă de nimic, alții își dau foc în stradă, sau se urcă precum maimuțele disperate după hrană, pe stâlpii electrici de la marginea drumului. În mod paradoxal sunt unii care vor să intre clandestin în această junglă, neștiind că vor fi curând devorați de către cei care le sunt ghizi, iar alții săturați de frumusețea socială a florei de suprafață, se ascund sub scaunele autocarelor care pleacă din țară, într-o disperare mută de a scăpa spre zone mai aerisite, unde respectul pentru individ este literă de lege, cum ar fi spațiul Schengen. În cele mai impenetrabile desișuri ale acestei jungle, concentrate de regulă în jurul birourilor vamale, predomină îmbuibarea grefată pe corupție și trafic de influență, în acordul micilor orgii de noapte din oficiile de la granițele statului român. În unele cotloane mai întunecoase dispar, fără urme, arme și muniție militară de război, din unele birouri se fac nevăzute documente clasificate pe teme nucleare, iar în alte birouri se duc trative secrete pentru a se stabili cota plătibilă politicienilor, din totalul sumei alocate pentru agonia autostrazilor românești. Toți vor câte o bucată din marele, greul ciolan al avuției naționale, care, în mod ironic, apasă sisific peste români. În acest gen de junglă legea este făcute de către cei mari și mai tari, care se căpătuiesc pe seama „prostimii", pentru că tot nu le face nimeni nimic. Se fură pe apucate, uneori cu hei-rupul, de cele mai multe ori însă în mod organizat, pentru că suntem o țară civilizată, ancorată în structurile Europei, unde trebuie să trăiască toți, nu? Cotizația merge, asemeni valului de căldură, de jos în sus, iar dacă nu sunt bine unse ușile palatelor, data viitoare când le vei deschide vor scârțâi urât și îți vor aduce ghinion. În jungla noastră cea de toate zilele se fură indiferent de anotimp și de temperatura de afară și pentru că tot suntem în luna august, anunțată de către meteorologi ca fiind una caniculară, fiecare încearcă să-și găsească un loc mai ferit de focoasele verii. Unde să-ți mai găsești un loc liniștit pe plaiul cu dor al Mioriței, că doar cu câteva zile în urmă au fost furate focoasele – nu ale verii... – ci dintr-un tren de marfă oprit, la bunul plac al mecanicului, la umbra haltei Stănești. Pe mecanic îl frigeau, nu atât soarele canicular de afară, cât și bidoanele pline cu motorină furată din sistemul de alimentare al locomotivei, pe care le-a vândut clandestin tocmai la Stănești. Poate că nimeni n-ar fi știut nimic de afacerea uleioasă a mecanicului, dacă tot atunci n-ar fi fost furate din acel tren, de sub nasul înfundat al jardarmilor, 64 de focoase de rachetă cu destinația Bulgaria. Căldură mare pe segmentul București – Sofia, dar în jungla de acasă fiecare se spală pe mâni repede, care pe unde apucă, ascunzând-se în spatele încâlciturilor de legi menite să-i apere ad aeternum. Cu mâinile spălate în alte ape, la fel de ingrate, jungla transpare – cel puțin neavizaților –frumoasă, atrăgătoare și chiar interesantă. Dar această frumusețe cameleonică este înșelătoare, după ea nu mai existând nimic, decât ecoul speranțelor năpăstuite. Pentru că tot ceea ce ne-am mai rămas este amărăciunea  frumuseții de pe urmă...

6. România dintre pietre, pe avarie-înainte

AM

Şontâc-şontâc prin pieţele marilor oraşe, România îşi aniversează cei 153 de ani de la istoricul moment al Unirii Moldovei cu Muntenia. O aniversare printre raiduri de jandarmi şi scutieri aducând vag aminte de barajele de acum 22 de ani. De lângă pietre şi frig, oamenii nu se dau duşi acasă. Preferă să vadă ştirile ”în direct” în faţa camerelor  de filmat în prime. Dintre huligani şi pensionari, se ridică un nor gros de deficit de cont curent, parfumat periodic de către Banca Naţională cu euro aruncaţi pe piaţă. Imaginile din Piaţa Universităţii din Bucureşti unde ultraşii români smulg bucăţi de marmură din treptele Teatrului lui Beligan ca să mai spargă un cap de jandarm rămân simbolice pe fiecare meridian planetar. Ele reprezintă chintesenţa luptei unora contra celorlalţi, cu două tabere vag definite.

Modelul răzmeriţei-cool, pe principiul ”aşa am citit eu că a fost şi în 1989 numai că fără internet, deci ne-am scos, frate!”, face ravagii în rândul celor tineri. La această revoltă haotică se iese organizat: ”pe seară când încep Ştirile, ca să avem audienţă şi poate mă vede şi mama la TV”. Revolta păstrează caracterul cercurilor de interese. Doar terenul este comun. Fiecare este vedeta propriei lozinci. Ultraşii sunt anti-Legea 4 - şi pumnul victoriei apare de fiecare dată când se consemnează câte o nouă răzbunare pentru o anterioară gazare de la peluza vreunui meci. Pensionarii sunt anti-pensii, pentru că acestea din urmă nu prea sunt ce trebuie să fie. Muncitorii îi arată cu un deget pe cei care trăiesc bine. Crainicii au şi ei revolta lor contra concurenţei de la locul faptei care vrea sa smulgă vreun punct de extra-rating. Odată bifat jurnalul zilnic, apare simandicoasa întrebare: oare mâine cum va fi?

Iar dacă mâine şi poimâine va fi la fel, factura finală va fi mare. Şi pentru ultraşi, şi pentru pensionari. Se anunţă astfel găuri pentru unii în bugetul pentru achiziţionarea fumigenelor sezonului 2012/2013, pe lângă multe alte găuri pentru alţii în stomac şi la curea. Asta dacă nota de plată nu va fi iarăşi plătită de către cei 3 milioane de spectatori de la tribunele din diaspora, care de 22 de ani aşteaptă ca arbitrul să fluiere odată sfârşitul acestui meci strâmb. Nu de alta dar pentru spectacolul oferit biletul a fost cam scump şi nesubvenţionat deloc până acum.

Dar dacă se lasă cu prelungiri?

7. Iarna pe uliţa îngheţată a reformelor

AM

La nord de o Dunăre îngheţată-bocnă, încă mai curge viguros şi majestuos sânge portocaliu. Actualul -până mai ieri- premier este acum fost, iar fostul şef al spionajului românesc este acum actualul premier. O schimbare menită să îngheţe şi ultima ieşire în stradă (dacă mai era vreuna) a celor care nu produc pe cât se fură (a se vedea excelenta pancartă de la pagina 7). În front nu mai mişcă nimeni, ar fi şi greu sub ”wind-chill”-ul de printre cele 15 grade cu minus, câte se mai încumetă să numere meteorologii.

În fond, nu e rău. Starea de bine este reinstaurată, şi brusc vom vedea productivitatea reîntorcându-se la nivelul de dinainte de zgomote. Acum e linişte, pentru că toţi ”s-au scos”. Cu toţii au obţinut ceva. Cei care au ieşit în stradă au obţinut schimbarea premierului - prea se săturaseră toţi de (mereu) aceleaşi bancuri stătute ce combinau micimea şi înălţimea fostului.

Cei care au rămas în case au obţinut şi ei ceva, prelungirea garanţiei că în afacerile lor dacă nu curge - pică.

Cei care au apărut la TV au obţinut notorietate, acel tip de publicitate gratuită ce se obţine fără obligaţii ulterioare de prestări-servicii pe Centura cu şefi.

Şi demisionarii au obţinut ceva foarte important. Pe principiul ”capul demis DNA nu-l taie”, ei se pot concentra acum în tihnă la antrenarea de pe banca de rezerve a foştilor colegi rămaşi în teren.

Nu în ultimul rând, ba chiar în primul rând, başkanul din capul mesei a obţinut toate victoriile posibile şi imposibile, învingând şi prin knock-out şi la puncte pe mai toată lumea: pe rozătorii de sub tron, telecomandaţi de fiecare dată de guzganul rozaliu; pe sfetnicii de taină ce începuseră să clevetească pe la colţuri tainele schimbării supreme; şi evident că cea mai mare victorie rămâne asupra furnicilor din stradă care nu au reuşit să adune îndeajuns de multe firimituri, conform planului de la centru. Marele Şef râde din nou: reforma a fost învinsă încă o dată.

Singurii care se pare că nu au obţinut nimic sunt proştii spectatori din afară, martori ai acestei reforme eterne a ADN-ului postdecembrist. Îi vezi uitându-se iar cu o nedumerire tristă în oglindă - oare când o mai face din nou plopul ăla pere şi răchita micşunele?

 

8. Expozitia ’’1001 pots’’ de la Val-David, o punte magica spre Muntele Gaina

 ZZ

’’Este atita invatatura si lucru frumos in facutul oalelor...’’, spunea bunica meditativ, mingiind florile pictate pe lutul ulciorului, al cantei de apa, al oalei de lapte… Apoi le atirna in stilpul gradinutei din fata cohei, parca dorind sa le admire, fara sfirsit, cind timpul ii mai dadea ragaz. Venea ploaia si atunci culorile florilor si motivele oalelor de lut se inviorau sub udul rodiei de vara. Mici curcubee formate de jocul picaturilor in si pe suprafete curbe ma opreau din joaca si ma magnetizau, fascinatia jocului apei pe culori ma tintuia momente lungi ... Cu siguranta bunica stia ea ceva!

Repet, cu suflet de copil, acelasi joc si ma las fascinata ore in sir de ’’invatatura si lucrul frumos’’ al oalelor, blidelor –si nu numai- de la Expozitia de ceramica ’’1001 de pots’’ de la Val-David, devenita deja traditie estivala. Ce minunata intimplare cind, in urma cu ani buni, mama venita in vizita aici si aflindu-se la expozitie impreuna cu nepotul ei a exclamat in fata unei etagere cu farfurii decorative:

- Dragu’ lui buni, sa stii ca de la Tirgul de fete de la Gaina nu am mai vazut atita frumusete!

- Cum, buni, tu ai mai vazut asa farfurii frumoase?

- Da, i-a raspuns mama mea, convinsa ca nu gresea deloc in comparatia ei.

Ascultindu-i, eram convinsa ca erau prezente acolo toate sfintele bunici care se oprisera odata sa le spuna nepotilor cit ’’lucru frumos’’ este in ceramica migalos si delicat lucrata. De atunci, in traditiile mele de vara, dupa ce Mondialul de folclor de la Drummondville isi termina suitele de dansuri si traditii populare din toata lumea, sarbatoarea lui Sf. Ilie imi aminteste de Tirgul de fete de pe Muntele Gaina, acasa la noi, tinut dintotdeauna in duminica cea mai apropiata de Sf.Ilie. |ntilnire stramoseasca intre oamenii din satele vecine muntelui, Tirgul de fete reunea parintii ce purtau grija neamului sanatos: catunele erau mici si riscul casatoriilor ’’intre neamuri’’ trebuia inlaturat chiar daca fetele urmau sa plece departe ’’dupa barbat’’. Dar odata cu fata, parintii aduceau la tirg, in care sau carute, si zestrea viitoarei mirese: cuverturi (toluri), lepedeie, merindari, sterguri, poale si catrinte, zadii, camesi, desagi, cipca (dantela), tesaturi si cusaturi. Iar un nou cuplu avea nevoie si de ’’ustensile’’ in gospodarie: oale (de ceramica sau lut), blide, linguri, ciubere, donite (in lemn)… Toate aceste ’’avutii’’ (bogatii), cum le spunea bunica mea, ne-au ramas sub forma de zestre folclorica, in eleganta costumelor populare din zona Apusenilor –si nu numai!- in ingenioase obiecte decorative si utilitare pe care nu putini dintre noi le mai scoatem din conopeie, din lazi de zestre ramase pe la parinti, matusi si unchi care au uitat deja timpurile cind le mai foloseau.

Binomul ’’Val-David -1001 pots’’ este inevitabil pe harta estivala a provinciei Quebec. {i va asigur ca nu sint singura romanca ce savureaza, din toata fiinta ei, traditionala reuniune de artisti ceramisti.

Tirgul de la Val-David este o expozitie de ceramica decorativa si utilitara. Daca acum citiva ani, cind a implinit 20 de ani, evenimentul a sarbatorit Nunta de portelan,, iata-l anul acesta la Nunta de beriliu, dupa 23 de ani de buna intelegere cu publicul vizitator. Parcurg simezele in aer liber si ma las surprinsa, editie dupa editie, nu de cantitatea de exponate, cit de calitatea si diversitatea lor. Daca la inceputurile ei expozitia a reunit 50 de participanti si dura un sfirsit sau doua de saptamina, acum veti gasi in catalogul de participanti aproape 100 de artisti si artizani, iar evenimentul dureaza o luna (anul acesta, intre 15 iulie - 14 august). Diversitatea este data de originile artistilor, mare parte veniti din alte colturi de lume si aducind cu ei traditii specifice ale prelucrarii ceramicii (Extremul Orient, Europa, America de Sud si America de Nord). Categoria de artisti neaosi din Quebec uimeste prin deschiderea spiritului spre alte culturi si exprimarea voita intr-o tehnica straina.

Ce va va rezerva o vizita la ’’1001 pots’’? Enorm de multe: unicitate, imprevizibil, multiple texturi si culori (inclusiv cu aur de 18 karate), tehnici, idei, asociatii, mult adevar si originalitate, complicitate cu alte arte, fragilitate, primitiv si modern, banal si exceptional. Gresie, argila, ceramica, portelan. Toate au traversat pina la noi secole si chiar milenii, numai urmare a talentului inmagazinat in obiectele care au dainuit in lazile de zestre si cuferele sufletesti ale ceramistilor.

Ma intreb: daca ar trebui sa fac o impartire pe categorii a tuturor obiectelor expuse, ce nume le-as putea da? Desigur, optiunile sint multiple datorita diversitatii exponatelor: ceramica destinata iubirii, cuplului, ceramica pentru bucatarie, ceramica decorativa -cea care ne imbraca locuinta si ideile, ne tradeaza patimile si dorurile neostoite ’’de acasa’’, ceramica umoristica, cea utilitaro-rationala, alta pentru celibatari, alta pentru egoisti si alta categorie pentru generosi. Dar de ce as imparti si categorisi eu, umilul cronicar al vremii, cind organizatorii au gasit un tot unitar? Iar acesta este multiculturalismul, incadrat perfect in ambientul municipalitatii Val-David si in logo-ul acestei editii a expozitiei – ’’Armonie intre natura si cultura’’.

Daca veti avea timp sa observati si altceva pe linga exponate, ii veti vedea pe unii vizitatori cum trec rapid in revista etajerele. Nu-i judecati, poate vad prima oara ’’asa farfurii frumoase’’ si nu au cu ce le compara. Si altii care stau ’’uitati’’ si nu se mai satura de frumos si aduceri aminte, carora le zimbesc usor. Altii, multi, care nu pleaca fara a-si darui o piesa (si) din anul acesta, si care imi amintesc de ultimele versuri ale }arinei de la Gaina, cintata falos de Nicolae Furdui Iancu: ’’De m-oi duce eu la tirg/

 N-oi da banii pe urit/ Oi da bani pa ce imi place/ Chiar de-oi da si cit n-a face’’. Si ma umplu de dor si drag, mult, cit tine spatiul de la Muntele Gaina pina la Val-David.

Gazda buna si veche cunostinta deja, Kinya Ishikawa, fondatorul acestei expozitii, a venit cu multi ani in urma in Quebec, tocmai din }ara Soarelui Rasare. L-am surprins chiar in timp ce picta niste furoshikis. Si-a gasit sufletul pereche (tot o artista, ceramista si pictorita de-a locului) si a continuat mestesugul sau ’’de olar’’ si pictor, integrindu-se perfect in comunitatea din Val-David. |n fiecare an cauta, cu idei din cele mai ingenioase, sa faca din tirgul de ceramica ’’1001 pots’’ cel mai atragator eveniment. Cum nu vrea sa ma lase fara sa stiu tot, imi arata atelierele si demonstratiile de lucrat pasta de ceramica ’’la roata’’, pictura pe ceramica cruda, saloanele de ceai Urasenke, expozitia de chawans (boluri de ceai), cursurile de ikebana si bonsai (adaugate anul acesta).{i, mai presus, reusita Gradina de siliciu cu ziduri construite numai din cioburi de la piesele de care nu ne induram sa le aruncam –o opera colectiva, un zid al amintirilor ce imbratiseaza intr-un mod inedit zona in care se tin recitaluri de poezie si mini-concerte. Exista si o alta lucrare in acelasi gen, dar in care numai artistii au pus piese rebutate – o zona aparte ce reprezinta suma esecurilor si eforturilor ascunse ale ceramistilor catre lucrarea finala. De retinut, atrage atentia Kinya Ishikawa, la ’’1001 pots’’ nu se dau plase de plastic celor care cumpara diferite obiecte. De citeva editii, festivalul pune la dispozitia cumparatorilor atelierele de decorare de furoshikis – aceasta bucata de in, refolosibila, care prin innodarea capetelor pe diagonala serveste drept bocceluta (foarte rezistenta) cumparaturilor de la tirg. ’’Deh, mediul inconjurator obliga!’’, au spus la unison si edilii de la Val-David si ceramistii participanti la expozitia armoniei dintre natura si cultura.

Iar daca mergeti prima oara in aceasta zona, rezervati-va timp suficient sa profitati de multe minunatii ale naturii. Fara indoiala, ca si multi romani veniti de-o viata in acest sat, veti constata ca, invizibila si deasupra noastra, exista o punte magica intre muntii de la Val-David si cei ’’de acasa’’.

LAETITIA MILITARU

9. O regasire peste decenii si peste ocean

 ZZ

O reintilnire peste ocean si peste decenii, care a adus emotii si bucurii unui roman montrealez si unei romance din Constanta, a devenit posibila datorita publicatiei ZigZag Roman-Canadian, asadar un motiv de mare bucurie si pentru noi. Este vorba despre George Sarry, fost detinut politic in lagarul concentrationar romanesc, autor al unei carti de memorii prezentate in publicatia noastra si gasit pe site-ul ziarului de catre doamna Georgeta Dobrescu (nascuta Sabah), fiica unui fost coleg de detentie cu George Sarry.

Povestea incepe cu dna Georgeta Dobrescu cautind pe Internet date despre tatal ei, fost detinut politic. Gasind amanunte despre cartea lui George Sarry pe site-ul ZigZag Roman-Canadian, dna Dobrescu a realizat ca autorul, pe care il cunoscuse in frageda ei copilarie, si tatal ei, Sami Sabah, au fost arestati in aceeasi zi si in acelasi dosar, fiind apoi colegi de detentie. Imediat dna Dobrescu a trimis un mesaj pe adresa de e-mail a publicatiei noastre in care se spunea ca incearca sa ia legatura cu George Sarry. Ne-am implicat cu drag in intermedierea acestei regasiri peste decenii si peste ocean, iar in scurt timp regasirea a devenit efectiva si afectiva.

Iata ce ne-a povestit, cu emotie, dna Georgeta Dobrescu despre faptele petrecute acum mai bine de sase decenii, pe vremea cind ea avea aproape 3 ani, si despre regasirea cu George Sarry :

’’Tatal meu, Sami Sabah, a dobindit cetatenia romana prin 1946-1947, el fiind spaniol de origine, bun prieten cu consulul englez la Constanta, care era fratele dlui George Sarry. Dupa nasterea mea, consulul englez, in virtutea prieteniei strinse cu parintii mei, a devenit nasul meu de botez. Parintii mei fiind atit de apropiati de nasul meu si facindu-si vizite, i-a cunoscut familia si implicit pe dl George Sarry. Dupa schimbarile cumplite de regim soldate cu instaurarea terorii comuniste, primii vizati erau <<occidentalii capitalisti>> si toti cei care aveau o cit de mica legatura, fie si numai banuita, cu acestia.

Intr-o seara, la intoarcerea dintr-o delegatie, nasul meu (consulul englez) a venit in vizita la noi aducindu-mi citeva cadouri. In acea noapte, 17 spre 18 noiembrie 1949, toti cei cu care se intilnise pe strada si cu care a dat mina sau a schimbat citeva cuvinte au fost ridicati de securitate. Pe tatal meu l-au ridicat pe la ora 3,00 noaptea. Eu aveam 2 ani si 8 luni, dar imi amintesc figura tatalui si a mamei, in camasa de noapte cu burta mare, caci era insarcinata in 8 luni cu sora mea. Pe mine tata m-a ridicat pe un scaun in picioare si, incremenit, si-a luat ramas bun stringindu-ma tare in brate. Securistii, doua persoane cu haine negre de piele, i-au spus mamei ca sa o linisteasca, vazind-o in ce stare era, ca il iau pe tata <<doar pentru o declaratie>>, dupa care se va intoarce acasa. S-a intors... dupa 15 ani.

Doi ani nu am stiut nimic de el, nici macar daca traieste sau este mort. Apoi, ne-a fost transmisa sentinta, de condamnare la 25 de ani de munca silnica, pentru <<inalta tradare>>. Tatal meu a fost judecat in asa-zisul <<proces al Consulatului Englez>>, in care a fost condamnat si dnul George Sarry, intr-un lot de sapte barbati, toti prieteni ai nasului meu.

Au urmat ani extrem de grei pentru familia noastra, in care noi copiii eram persecutati la scoala, iar mama nu a primit nici macar loc de munca pina nu a amenintat ca se sinucide impreuna cu noi, cele doua fete. Domnul Sarry a facut 11 ani de inchisoare din cei 25 la care fusese condamnat, iar la eliberarea sa, in 1960, a venit si pe la noi si ne-a povestit ca a fost coleg de detentie cu tata in vreo doua inchisori din multele <<vizitate>>. Tatal meu a fost eliberat abia in 1964, la amnistia generala a detinutilor politici. Cind a venit acasa era o epava, teribil de imbatrinit, cu ochii parca scosi din orbite, continuu speriat, nici macar cu hainele lui, cu niste sandale pe care le purtau maturatorii de strada si cu o camasa si pantaloni ca vai de ele, avind in buzunar suma de 456 lei, pe care ii cistigase in cei 15 ani de munca silnica, o mare parte dintre ei in mina. Ne-a povestit cita bataie mincase ca sa spuna ce vroiau ei sa auda, si cite chinuri a indurat atit inainte de judecata cit si in perioada anilor de detentie din inchisorile comuniste, cu regimul de exterminare a detinutilor politici.

Ca sa se <<reabiliteze>>, la doua saptamini de la eliberare tata a primit un post de muncitor la fabrica Munca, sa repare laditele de biscuiti, desi inainte de condamnare fusese functionar-vames si ulterior contabil. Dupa 4 ani si citeva luni a fost <<promovat>> ca primitor-distribuitor, lucru care l-a bucurat nespus, dar n-a avut parte decit o luna si jumatate de mica realizare, caci ficatul i-a cedat in cele din urma. Pe 2 martie 1969 a fost internat si operat, dar, in ciuda transfuziilor primite, nu i se mai coagula singele. Astfel ca in noaptea de 8 spre 9 martie (de ziua mamei) si-a dat ultima suflare, dupa 15 ani de puscarie facuta pe nedrept si 4 ani si jumatate de <<libertate>>, daca putem sa-i spunem astfel...

Cautind pe Internet date despre un volum de memorialistica din inchisori semnat de Ioan Ioanid, in care se vorbea si despre tatal meu, am dat intimplator peste cartea domnului Sarry, mentionata de ziarul ZigZag Roman-Canadian. Ne-am bucurat enorm si am incercat cu ajutorul dvs. sa dam de el. Nu am avut prea multe sperante, astfel ca nu mica ne-a fost mirarea cind dnul Sarry personal m-a sunat la telefon, dupa numai 2-3 zile de cind postasem comentariul in josul articolului dvs. de pe Internet. Si asa, dupa 51 de ani (ne vazusem citeva zeci de minute in 1960, cind fusese eliberat si a trecut pe la noi), am reusit sa ne regasim datorita ziarului dvs. Am avut o bucurie nesperata sa vorbesc cu dumnealui, sa-mi povesteasca despre tatal meu lucruri pe care nu le-as fi aflat niciodata. Exista miracole pe lumea aceasta, una din dovezi este aceasta intimplare, si ma bucur mult ca s-a intimplat asa, este ca si cum l-as fi regasit pe tata. Dl Sarry este un om extrem de cald, bun si echilibrat in ciuda umilintelor si torturilor prin care a trecut. A ales bine tara in care a hotarit sa traiasca, iar pentru sufletul lui mare a fost recompensat cu o familie minunata.

Va multumesc inca o data pentru ca prin intermediul ziarului dvs. am luat parte la un miracol. Va doresc toate cele bune!’’

10. A TREIA REPUBLICĂ



Trăind şi citind româneşte, părerea mea este că între 30 Decembrie 1947 şi până acum, în 30 Decembrie 2011, ţara noastră românească a ajuns la A TREIA  REPUBLICĂ. Este mai mult decât o părere, este o idee personală pe care o pot demonstra sistematizat cu argumente istorico-sociale, pe lângă faptul că generaţia mea le-a parcurs pe toate trei. Întâi, a fost republică populară, apoi republică socialistă iar acum este republică scoasă la mezat, bucată cu bucată, cu români cu tot. Să trăiţi bine… pe unde apucaţi şi ce apucaţi…

REPUBLICA POPULARĂ ROMÎNĂ
(ROMÎNĂ cu î din i şi adjectivul unei oarecare republici)

În toamna Anului 1946, am început clasa întâia primară şi în  abecedar, pe prima pagină, aveam fotografia regelui, pe a doua pagină fiind a reginei mamă. Credeam că, dacă regele avea mamă regină, trebuia să aibă şi tată rege, dar nu era în abecedarul nostru. Am întrebat, eram la vârsta când întrebăm orice şi cineva mi-a răspuns că e făcut din flori! Eu aşa am luat-o, pentru că nu ştiam că regii sunt făcuţi, nu ca noi, supuşii lui, aduşi de berze călătoare.
După vacanţa de Crăciun, în prima zi de şcoală, doamna învăţătoare ne-a spus să scoatem abecedarele pe bancă şi cu foarfecele a venit, pe rând la fiecare, şi a tăiat fotografiile regelui şi a mămicii sale din abecedar, apoi a scris frumos pe tablă: Republica Populară România. Poate aşa ar fi fost corect din multe puncte de vedere, dar altfel au hotărât eliberatorii sovietici. Noi, atunci în clasa întâia, nu ştiam gramatică, nici ce însemna dezrobirea şi eliberarea.  Doamna învăţătoare ne-a explicat diferenţa dintre regatul înrobitor şi republica populară, dar nu am prea înţeles. Cu timpul am început să înţelegem ce înseamnă republică populară, când steagurile roşii erau pe toate casele, gardurile şi drumurile, când tata a fost epurat din armată şi îşi căuta de lucru, când  au apărut cartelele, cu care stăteam la coadă la pâinea noastră cea de toate zilele pe care nu ne-o mai dădea Domnul, ci partidul comunist conducător…      
Republica populară, sovietică cum i-au spus mulţi, dintre care unii au sfârşit în închisorile republicii impuse, a divorţat în mod sovietic de rege (şi regina mamă) punând capăt unei monarhii în care primii doi regi au făcut minuni pentru România, iar ultimii doi au năruit-o.
Trecerea de la monarhie la republică a fost dictată de Stalin, care după eliberarea României, s-a purtat cu mănuşi de catifea roşie cu regele, având în vedere că îi  agăţase în piept cea mai mare decoraţie a Uniunii Sovietice pentru că i-a oferit România pe tavă în August 1944, cu armată cu tot. Aşa se explică de ce a plecat regele din România cu o garnitură încărcată, când putea fi lichidat printr-un aranjament de casă NKVD, mult mai bine regizat decât cel prin care Lenin l-a lichidat pe ţarul Rusiei imperiale. Şi în paranteză, pentru cei nu ştiu şi nu vor să creadă, regele şi regina mama ştiau din timp că divorţul bate la uşă, aşa că atunci când au plecat în Marea Britanie, la nunta Elisabetei, au trecut cu valizele pline de valori pe la diferite bănci străine, unde în seifuri sigure şi secrete le-au depozitat, conform „pune deoparte bani albi pentru zile negre”!! Acest amănunt depozitar în străinătate era cunoscut şi practicat intensiv în România după ocuparea sovietică din 1944 şi bine demonstrat după aceea, dar este mereu ţinut sub tăcere când vine vorba de ultimul rege şi mămica lui. Este o tăcere de acoperire, fiindcă sub ea se cunoaşte planul lui Stalin de măsuri ce trebuiau înfăptuite după eliberarea României: abolirea monarhiei, lichidarea partidelor istorice, crearea structurilor represive după modelul sovietic, reforma agrară ca prim pas al colectivizării, lichidarea exploatatorilor şi băncilor, închiderea ţării în lagărul sovietic. Planul a fost adus de emisari sovietici, imediat după instalarea guvernului Petru Groza şi prelucrat cu Ana Pauker, Pârvulescu şi Doncea, dar, indirect a aflat de el şi Theodor Negropontes, agent al serviciul de spionaj american la Bucureşti, de la care au pornit nişte inocente previziuni de care toţi au ţinut cont, inclusiv regele şi mămica lui. Peste această tăcere şi se tot bate apa în piuă, melodramatic, cu forţarea majestăţii sale să abdice fabricându-se, de o parte şi alta, dezinformări de tot felul pentru curioşi, naivi şi monarhişti îndureraţi sau cetăţeni care şi-au pierdut toate speranţele în regimurile republicane supuse dictaturii sovietice din 1947 încoace, dar mai ales speranţelor de viitor puse în guvernele   corupte, din toate punctele de vedere, de după decembrie 1989.

Trebuie să ştim de asemenea că prima republică, impusă prin forţa armatei de ocupaţie, a fost legalizată într-o constituţie formală, praf democratic republican, în primăvara Anului 1948, dar stabilită prin dictat impus de Moscova în 1952. Să fim conştienţi că între 1944 şi 1952  eliberatorii sovietici nu au ţinut cont de legile şi constituţiile ţării, dictând  interesele lor de dominanţi. În continuare, constituţia republicii populare a hotărât-o Stalin printr-un capitol introductiv pe care-l începe cu: Republica Populară Romînă a luat naştere ca urmare a victoriei istorice a Uniunii Sovietice asupra fascismului german şi a eliberării Romîniei de către glorioasa Armată Sovietică, eliberare care a dat putinţă poporului muncitor, în frunte cu clasa muncitoare condusă de Partidul Comunist, să doboare dictatura fascistă, să nimicească clasele exploatatoare şi să făurească statul de democraţie populară, care corespunde pe deplin intereselor şi năzuinţelor maselor populare din România. Aşa începe constituţia din 27 septembrie 1952 a primei republici romîne aprobată cu laude de Marea Adunare Naţională. Da, este o constituţie impusă, stalinistă pentru că proiectul constituţiei a fost trimis lui Stalin care a modificat-o cum a vrut el şi aşa a trebuit să fie preluată de români (citiţi, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni  de Larry Wattts). 
Larry Watts scrie la pagina 180: Stalin nu recunoaşte România ca stat unitar, dar pretinde că ţara îşi datorează existenţa istoricei victorii a Uniunii Sovietice şi eliberării de către glorioasa armată sovietică. Absurditate de tiran! Şi Stalin nu se opreşte la acest dictat de vasalitate faţă de Uniunea Sovietică ci merge mai departe şi prin dictat constituţional, devine şi părintele Regiunii Autonome Maghiare: În Republica Populară Romînă se asigură autonomie administrativ-teritorială populaţiei maghiare din raioanele secuieşti, unde ea formează o masă compactă şi această pravilă rusească este consemnată în constituţia din 1952, în articolele 19, 20, 21. De articolul 21 ungurii şi secuii nu au prea ţinut seama, iar adjunctul ministrului de interne al României, de atunci, Janos Vincze a îndepărtat toate oficialităţile române din această regiune autonomă, unde a reînceput să fiarbă din nou segregaţia şi iredentismul unguresc. Oare trebuie să explicăm cum a ajuns Stalin să cunoască atât de bine raioanele secuieşti compacte din RPR sau de ce, în 2011, Traian Băsescu şi UDMR-ul Budapestei vor să se întoarcă la vechea împărţire administrativ-teritorială stalinistă, la o nouă regiune autonomă maghiară? Puteţi să aflaţi şi singuri citind istorie, citindu-l pe Larry  Watts.
În Primăvara 1953 moare Stalin. Eram elev-pionier şi toată şcoala, tot oraşul, toată ţara, toate ţările lagărului comunist au fost trei zile în doliu internaţional. S-au ţinut trei minute de reculegere, când tot ce mişca în lagărul comunist a lui Stalin a trebuit să oprească şi în adâncă poziţie de recunoştinţă faţă de mort, să tacă. Undeva, unul a întrerupt tăcerea cu s-a dus tiranul se va duce şi tirania, vin americanii! Optimist naiv, şi mulţi ca el au sperat zadarnic.     

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA 

În 20 august 1965,  Marea Adunare Naţională, organul suprem al puterii de stat şi unicul organ legiuitor în România, a adoptat o nouă constituţie, prin care se hotăra ca patria românilor să se numească Republica Socialistă România. Din noua lege fundamentală s-a scos dictatul de dependenţă faţă de Stalin şi urmaşii săi la Kremlin prin care România îşi datoreşte existenţa Uniunii Sovietice şi eliberării de către glorioasa armată sovietică şi în primul articol al noi constituţii se precizează: Romania este republică socialistă… stat suveran, independent şi unitar. Nu stat naţional unitar ca în cele anterioare eliberării de către glorioasa armată sovietică, ci suveran,  independent şi unitar. Atât sovieticii cât şi ungurii iredentişti au fost furioşi şi au declanşat o activitate şi propagandă anti-românească. Cu toate acestea, Partidul Comunist Român ce era de fapt organul suprem al puterii şi legiuirii în stat, condus de Nicolae Ceauşescu, a decis, şi Marea Adunare Naţională a adoptat în februarie 1968, legea îmbunătăţirii organizării administrative a teritoriului României. Prin această lege România s-a întors la vechea, tradiţionala şi eficienta ei împărţire administrativă, atât de bine concepută pentru mărimea şi relieful geografic al ţării. Este drept că, prin revenirea la normal, regiunea autonomă maghiară a fost divizată în trei judeţe, dar constituţia acorda minorităţilor toate drepturile ce li se cuveneau. Degeaba, iredentismul unguresc s-a exacerbat peste măsură, fiind susţinut atât de serviciile diplomatice cât şi de cele de informaţii ale guvernului ungar şi sovietic. Eram de acum medic de circumscripţie în Regiunea Baia Mare, dar, prin această revenire administrativă am trecut la  judeţul Satu Mare şi am simţit din plin şocul segregaţiei şi al iredentismului local, pe care l-am adăugat la nu prea îndepărtatul şoc al românilor ardeleni de aici, din vremea  stăpânirii horthiste.
Oricum, se simţea şi în România o oarecare primăvară, nu numai în alte părţi ale lagărului comunist, ce a dat mari speranţe românilor, iar după evenimentele din Cehoslovacia, la care Armata Română nu a participat iar Nicolae Ceauşescu le-a inferat public, românii i-au aclamat  curajul şi apreciat corectitudinea politică, deşi nu a lipsit decât foarte puţin să împărtăşim soarta Cehoslovaciei, adică o nouă eliberare a armatei sovietice… 

În martie 1974 Marea Adunare Naţională l-a ales pe Nicolae Ceauşescu primul preşedinte al Republicii Socialiste România. A fost încă un moment de îndepărtare de tiparele strâmte, rigide şi înăbuşitoare impuse de marele frate de la răsărit şi o apropiere de republicile din afara lagărului comunist, ceea ce s-a şi realizat cu ajutorul lui Ion Gheoghe Maurer şi Corneliu Mănescu, ei deschizându-i toate drumurile lumii. La această numire solemnă a depus un jurământ din patru fraze: în prima jura să slujească cu credinţă patria, în a doua să respecte legile şi constituţia ţării, în a treia jură să aibă relaţii internaţionale fără deosebire de orânduirile sociale, iar în ultima jura că îşi va face datoria cu cinste şi devotament pentru strălucirea şi măreţia naţiunii noastre. Prin acest jurământ, oarecum obişnuit la asemenea solemnitate, Nicolae Ceauşescu se emancipa şi se descătuşa de eliberatorii sovietici, care din acest moment au început să-l critice, denigreze, ameninţe, vâneze, mai ales după ce le-a amintit de promisiunea lui Petru cel Mare făcută lui Dimitrie Cantemir despre hotarele Moldovei lui Ştefan cel Mare si de promisiunea lui Lenin de restituire a tezaurului românesc reţinut la Petersburg. Şi încă ceva esenţial, pe care mulţi dintre noi îl trec cu vederea: armata sovietică nu a mai fost atot eliberatoare pentru că glorioasa şi eliberatoarea armată sovietică a intrat în Bucureşti la câteva zile după insurecţia armatei române! E drept, a trebuit de circumstanţă comunistă să se adauge: împreună cu brigăzile muncitoreşti. Era mai bine aşa, indirect se punea egalitate între rolul armatei sovietice şi a brigăzilor muncitoreşti la înfăptuirea eliberării din 1944!!   
Mare greşeală şi păcat a săvârşit Ceauşescu că a subapreciat adevăratul nivel de trai al clasei muncitoare şi a ţărănimii colectivizate sau navetiste, deşi vorbea mereu de bunăstarea întregului popor, punând în schimb totul pe strălucirea naţiunii noastre socialiste şi a cincinalelor. Din nefericire, puterea şi strălucirea sa personală în faţa poporului român, în faţa lumii l-a dus de la semeţia ţărănească la grandomania conducătorilor comunişti şi, odată ajuns preşedinte de ţară, la megalomanie de genial şi planetar până la stări de-a dreptul iraţionale, paranoice intrinseci dar şi datorită factorilor extrinseci suscitaţi de perfidia şi obedienţa celor din jur, a oportuniştilor din conducerea de partid şi a înalţilor funcţionari ce îl lăudau, linguşeau şi minţeau dopându-l cu realizări nerealizate. Aceiaşi linguşitori l-au îndepărtat, prin tot felul de subterfugii comuniste,  de cei ce îi erau devotaţi şi sinceri, fiindcă au fost şi asemenea persoane la acel nivel. Un rol nefast l-au avut şi condeierii bucureşteni, după care s-au luat şi cei din ţară. Adrian Păunescu îl trâmbiţa în toate cenaclurile sale pe conducător iar Octavian Paler în cotidianul România Liberă a lansat sintagma epoca de aur iar restul elitelor oportuniste i-au ridicat soclul omagiului.  Apoi a intervenit năpasta cea mare: sinistra, care din laborantă a ajuns academiciană şi savantă de renume mondial. Nu ar fi fost mare lucru, istoria lumii e plină de asemenea cazuri, dar avea o nefastă forţă de manipulare asupra conducătorului prin intrigile, intervenţiile şi implicarea ei în problemele vieţii politico-sociale în care nu avea nici o competenţă. Devenise pretenţioasă, ranchiunoasă şi dispreţuitoare faţă de  poporul român ajuns la discreţia lor dictatorială, cu hrană pe porţii la coadă, şi aşa sinistra a făcut din Nicolae Ceauşescu un odios. Viaţa  poporului român s-a înrăutăţit la fel ca sub cotropirile barbare şi ocupaţiile ruseşti şi ungureşti. Totul a devenit sumbru, atât de sumbru, încât am lăsat tot ce agonisisem în republica socialistă şi am părăsit epoca de aur în 1980, punându-mi speranţelor de libertate în altă parte. 

A TREIA REPUBLICĂ – scoasă la mezat de la  început!! 

Trecerea de la a doua republică la cea de-a treia republică s-a făcut în momentul execuţiei lui Nicolae Ceauşescu şi a Elenei Ceauşescu. Când rafalele care i-au ciuruit au încetat, cei ce au pus la cale penibilul simulacru de proces al celor doi, au respirat uşuraţi ne mai având niciun obstacol în calea luării puterii. Gorbaciov de la Moscova a fost satisfăcut că Iliescu şi-a îndeplinit misiunea de lichidare a lui Ceauşescu, care îi stătea în gât ca un os de peşte. Recompensa lichidării tovarăşului a fost funcţia de preşedinte al noii republici, liberă şi democrată, în care a fost sprijinit şi de diferite  servicii de informaţie străine, de agenţii acestora din România, la care s-au alăturat imediat oportuniştii şi naivii, după vechea şi prea bine cunoscuta lege istorică, cunoscută şi respectată şi de români. Să exemplificăm, doar amintind de monstruoasa coaliţie împotriva lui Cuza, apoi de detronarea regelui Mihai cel mic de către tatăl său. Mai târziu regele Mihai crescând a dat şi el o lovitură de palat împotriva conducătorului statului român Ion Antonescu. Comuniştii au dat lovitura în palat, trimiţându-l la plimbare pe regele Mihai, apoi au mutat loviturile la ei în comitetul central sau prin închisori, până acum, când a sosit vremea tovarăşului Iliescu să-l execute pe tovarăşul cel mare, ca să-i ia locul.  

Nu încape în discuţie că, la sfârşitul deceniului nouă,  poporul român ajunsese la capătul suportabilităţii, că schimbările din lagărul comunist pluteau şi asupra României, simţindu-se şi în aerul sufocant o răsturnare a situaţiei sociale. Şi au fost evenimentele din decembrie 1989, despre care, la început am crezut, aproape cu toţii, că au pornit de la o scânteie revoluţionară, cum de obicei se întâmplă în asemenea situaţii. Azi ştim că o asemenea scânteie nu a existat, a fost doar un plan bine pus la cale al sovieticilor, al KGB-ului, pe lângă care şi-au băgat nasul şi alte servicii de informaţii pentru alte şi alte interese. Aşa au ajuns la putere, ca şi în 1946, comuniştii subordonaţi Kremlinului şi minoritarii anti-români infiltraţi să distrugă speranţele şi dorinţele românilor, să distrugă o naţiune printr-o propagandă de confuzie şi dezinformare, discreditând-o direct şi umilind-o internaţional.  
Primul care a dat lovitura a fost prim-ministrul evreu, Petru Roman, care a deschis frontierele româneşti tuturor relelor din afară şi în loc să sprijine familia română a declanşat genocidul embrionilor prin chiuretare, scăzând alarmant natalitatea în România. A declarat şi a transformat industria română într-o grămadă de fiare vechi pe care apoi a vândut-o străinilor pe nimic. Petre Roman a tăiat panglica corupţiei totale în noua republică, a tuturor aranjamentelor şi vânzărilor proprietăţilor statului român străinilor începând lunga şi nefasta perioadă a tranziţiei  cu comisioane ruinând România. Marioneta flanelistă cu şarm, Petru Roman s-a declarat, cu emfază ipocrită, os ardelean dând cale liberă iredentismului şi segregaţiei ungureşti în România.
O altă marionetă aparent la senectute, profund anti-românească, lipită de Iliescu, Silviu Brucan, un paleo-comunist sovietic şi un evreu total, a început să ne înveţe democraţia occidentală, după ce zeci de ani anteriori le-a băgat românilor pe gât doctrina comunistă, mergând, în 1990, până acolo încât a etichetat poporul român stupid people şi unii au luat-o de bună, propagând-o şi punând cenuşă în capul poporului român. Nu a trecut mult şi miliardarul evreu Soros şi-a deschis o fundaţie umanitară  în România prin care a propagat cât de rămas în urmă este poporul român de restul lumii occidentale, fără să menţioneze cauzele adevărate, dar blamând poporul român. Această propagandă de ponegrire, denigrare şi ofensă a dus-o prin lefegii fundaţiei, printre care Andrei Pleşu,  Tatulici, Patapievici şi alte elite civice de la revista 22-GDS, acestea fiind atât de slugarnice încât au lansat sintagma de ruşinea de-a fi român de la care au făcut un singur pas la nu suntem în Europa! Manipulare anti-românească totală, costisitoare moral şi economic. Ajunşi aici, au primit un ajutor preţios propagandistic de la unguri, ce se consideră cei mai mari europeni şi cei mai vechi din Transilvania. Şi iar au luat-o cu nedreptăţile ce li s-au făcut lor la Trianon în 1921 şi la Paris în 1947 din cauza valahilor care nu-s europeni!! Preşedinţia, guvernul şi elitele nu au contracarat această propagandă ci, paradoxal, au început să cerşească intrarea în Europa. Şi nu numai ungurii ne-au marginalizat şi denigrat, ci în acelaşi timp, a apărut un grup de evrei, în frunte cu Elie Wisel, Jean Ancel, Rabinul Rosen, care au acuzat şi condamnat internaţional poporul român de antisemitism şi au scos din burta lor că suntem responsabili de uciderea a 400.000 (patru sute de mii) de evrei în cadrul holocastului pentru care trebuie să plătim mult şi bine, să avem grijă, probabil până la sfârşitul lumii, de orfanii celor patru sute de mii.  La urmă, dar nu cel din urmă, a sosit şi Vladimir Tismăneanu,  să ne înveţe politologie americană şi a fost plantat în conducerea formalelor instituţii şi colocvii de demascare a comunismului, regim impus în România în 1944 şi de tăticul lui, un comunist evreu de nădejde al NKVD-ului.
După acest început promiţător în nouă republică la care, au contribuit tot alogeni ca în 1944, s-a continuat sistematic la defăimarea a tot ce este românesc, la  îndatorarea şi ruinarea  României, la care au participat, cu râvnă comunistă, şi preşedinţii celei de-a treia republici,  demonstrând prin faptele lor că nu sunt mai mult decât nişte servanţi ticăloşi ai celor dintâi.

Foto.Flota tarii vanduta!!! Basescu ce rol a avut?
În decembrie 1989, au murit de şase ori mai mulţi  români din după amiaza zilei de 22 decembrie, când Ceauşescu a pierdut puterea, plecând la moarte. Acum se ştie că planurile agenţilor străini au fost acoperite cu  panorama teroriştilor de acelaşi nou preşedinte, cel care a  mulţumit minerilor ca au semănat flori în Piaţa Universităţii, paleocomunistul Ion Marcel Ilici Iliescu. Acestă marionetă zâmbăreţă şi-a îndeplinit toate sarcinile de servant umil, dar mai ales pe cea de-a nu se apropia şi uni cu Moldova de Est, Basarabia, ceea ce era firesc şi oportun după 1990, când şi Germania de Vest s-a reunificat cu cea din Est. Quod licet Jovis non licet bovis! Apropo de bovis să nu-l uităm pe marele Adrian Năstase care era ministrul de externe a lui Iliescu în acea vreme şi ulterior a devenit prim-ministru, tot al a lui Iliescu, şi a continuat ruinarea morală şi materială a poporului român, depersonalizarea şi deznaţionalizarea românilor.
În vara lui 1994, aflându-mă la Romfestul din Los Angeles, au venit din ţară Ana Blandiana, Octavian Paler şi Băcanu să îi facă propagandă electorală lui Emil Constantinescu la preşedinţia noii republici. Cea mai înfocată susţinătoare a candidatului a fost Ana Blandiana, care mereu îl compara pe Emiluţ cu Alexandru Ioan Cuza, aşa-s poetesele de curte calcă în metafore proaste! Emil Constantinescu, comunist şi el, rămâne în istoria românilor ca o tristă figură pentru semnarea tratatului cu Ucraina, la care a fost împins de Adrian Severin, şi prin care a întors spatele românilor din Bucovina de Nord. Rămâne în istorie alături de prim-ministrul lui, Ciorbea Victor, care a băgat poporul român în tunelul tranziţiei până va vedea luminiţa de la capătul celălalt al tunelului! De atunci şi până acum se tot orbecăieşte după luminiţa lui Ciorbea! Emil Constantinescu nu a avut nimic în comun cu Ioan Alexandru Cuza, e drept, nici măcar nu a avut în preajmă români de sprijin pe care să se bazeze, precum domnitorul principatelor unite. Aşa că slab şi trist a dezertat de la ţelurile revoluţiei poporului, lăsându-l din nou la Cotroceni pe nepieritorul Iliescu, spre exasperarea poporului român, extenuat de atâta democraţie originală.
Noul mandat la preşedinţie acordat lui Iliescu, pentru excluderea tribunului care a început să o ia razna prin străchini, a însemnat continuarea dezastrului naţional pe care l-a început în Decembrie 1989, o calamitate, din toate punctele de vedere, pentru prestigiul României în lume şi situaţia economică a poporului român, care a început să părăsească în masă ţara în căutarea unui standard de viaţă  acceptabil, confortabil. A continuat tranziţia de la o ţară bogată şi fără datorii la o ţară prădată bucată cu bucată şi mult îndatorată financiar.
Când s-au apropiat din nou alegerile de preşedinte, cetăţenii români s-au cutremurat în faţa dilemei: care dintre candidaţi este cel mai puţin rău, prost, mizerabil şi vânzător de ţară, fiindcă ţara este vândută şi furată sistematic din 1990. Faceţi un simplu calcul aritmetic: în 1989 ţara avea zero lei datorie externă, în 2011 avem o datorie externă estimată la 75 de miliarde de euro!! Plus dobânzile datoriei!! Iliescu a vândut industria ca „fier vechi”, Emil Constantinescu a vândut aurul şi pământul, Băsescu flota şi suveranitatea ţării şi banii vânzărilor nu sunt în ţară?!? În România euroeană sunt doar oameni cu salarii mici şi pensii de inaniţie! În ce fel de preşedinţi, guverne şi parlamentari să te mai încrezi??     
Şi încă odată soarta poporului român a fost vitregă, căzând victima nefastului Băsescu Traian, un fanfaron hoţ, ce s-a metamorfozat din mieroasă slugă comunistă în marioneta tuturor alogenilor ce îl ţin la putere, pentru că le-a dat în schimb România şi Poporul Român. A ajuns mai detestabil ca Iliescu, la fel de slabă personalitate ca Emil Constantinescu, dar mai  lipsit de caracter şi ticălos ca ei.  De curând a coborât pe ultima treaptă a mişeliei, vrea să schimbe Constituţia România şi să reîmpărţească ţara în regiuni, precum dictatorul Stalin, după care să înceapă să le vândă. Şi nenorocirea nu se opreşte aici, pentru viitoarele alegeri de preşedinte, de parlamentari şi guvernanţi nu se văd  adevăraţi patrioţi români, demni, cinstiţi şi stoici…